Polițiștii, la datorie în noaptea de Revelion. Recomandări pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii timișeni vor fi la datorie și anul acesta în noaptea de Revelion, astfel încât toți cetățenii să sărbătorească fără incidente și în deplină siguranță.

În contextul trecerii dintre ani, peste 200 de polițiști vor intensifica patrularea în zonele aglomerate, concentrându-se asupra prevenirii furturilor și menținerii ordinii publice.

Poliţiștii rutieri vor acţiona pe principalele artere din județ, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea conducătorilor de autovehicule care circulă cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

Pentru a avea parte de sărbători fără incidente, polițiștii vă recomandă:

  • Asigurați-vă că petrecerea dumneavoastră nu deranjează vecinii. Limitați zgomotul și aveți în vedere ora târzie a nopții pentru a evita disconfortul acestora.
  • În interacțiunile cu persoane necunoscute sau mai ales dacă acestea se află în stare de ebrietate, evitați discuțiile contradictorii care ar putea escalada în conflicte și soluționați eventualele neînțelegeri prin dialog pașnic.
  • Dacă plecați de acasă, asigurați-vă că locuința este închisă corect, iar bunurile valoroase sunt depozitate într-un loc sigur.
  • Polițiștii rutieri îndeamnă participanții la evenimentele festive să NU conducă autovehicule sub influența băuturilor alcoolice și să utilizeze mijloace de transport alternative. Siguranța pe drumurile publice este o responsabilitate comună.
  • Un aspect important de subliniat în această perioadă este ca utilizarea articolelor pirotehnice să NU se desfășoare în condiții improprii și de către persoane neautorizate având un potențial ridicat de provocare a unor leziuni și a unor pagube materiale. Până în prezent, în județul Timiș au fost confiscate peste 5000 de kg de articole pirotehnice.
  • Se interzice utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele aflate în stare de ebrietate, de către minori, precum și aruncarea artificiilor în direcția locurilor aglomerate și zonelor de alimentare cu combustibil.

„Poliția încurajează cetățenii să sărbătorească în mod responsabil și să respecte regulile stabilite pentru a asigura trecerea în Anul Nou în siguranță. În cazul oricăror situații de urgență sau încălcări ale legii, forțele de ordine vor interveni prompt și eficient. Să fim uniți în respectarea regulilor și să avem grijă unii de alții. Să aveți un an cu tot ce e mai bun! La mulți ani!”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.