Polițiștii au dat sute de amenzi, la Lugoj
Polițiștii lugojeni au acționat, în zilele de 7 și 8 septembrie, pe raza municipiului Lugoj, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier.
Cu acest prilej, au fost organizate acțiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat și polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, pompieri și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș și Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş.
Polițiștii au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă.
Au fost efectuate controale la 25 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, verificate 280 de autovehicule şi legitimate peste 300 de persoane.
În urma activităților desfășurate, au fost constatate două infracțiuni şi au fost aplicate 233 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și pentru nerespectarea normelor rutiere.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de aproape 134.000 de lei.
Totodată, poliţiştii rutieri au reținut în vederea suspendării 5 permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.