Poetul Taras Șevcenko, omagiat de comunitatea ucraineană din Lugoj
Comunitatea ucraineană din Lugoj va marca împlinirea a 204 ani de la nașterea marelui poet național și pictor al Ucrainei, Taras Grigorovici Șevcenko (9 martie 1814 – 10 martie 1861).
Manifestările omagiale vor avea loc vineri, 9 martie, începând cu ora 13:30. După slujba de pomenire de la Biserica Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Volodemer” și depunerile de coroane și flori la bustul poetului, situat lângă biserică, în holul Universității Europene Drăgan va avea loc spectacolul omagial „Taras Şevcenko – 204 ani de la naştere”.
Programul artistic va fi susținut de către formații artistice de la Grădinița PP nr.1 Lugoj, Colegiul Național “Iulia Hasdeu” Lugoj, școlile gimnaziale din Ştiuca, Dragomireşti, Pietroasa Mare, Bârna, Pogăneşti și Bethausen, precum și de Grupul vocal al Uniunii Ucrainenilor din Lugoj şi Trio Hrin, din Remetea Mică.
Intrarea la spectacol este liberă.