Plata prestațiilor sociale cuvenite persoanelor cu dizabilități
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș informează că, începând cu luna ianuarie 2019, plata prestațiilor sociale cuvenite persoanelor cu dizabilități este preluată de către Agențiile Județene pentru Plăți și Prestații Sociale.
Acest aspect este prevăzut de Hotărârea de Guvern numărul 1019/20 decembrie 2018, privind aprobarea Procedurii de preluare de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, a personalului cu atribuţii în efectuarea plăţilor prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap de la direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, a Procedurii de acordare a plăţilor, precum şi situaţiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap, precum şi pentru modificarea Statutului propriu de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 151/2012 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1112/28 decembrie 2018.
Această modificare presupune simplificarea procedurii de plată a prestațiilor sociale pentru persoanele cu dizabilități.
Drepturile acordate persoanelor cu dizabilități rămân aceleași care sunt prevăzute de Legea 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.