Peste 4,6 milioane de euro pentru transformarea fostei Cazarme “Principele Nicolae” în Centru Cultural Multifuncțional. Contractul de finanțare a fost semnat

Fosta Cazarmă “Principele Nicolae”, Cazarma 630, de pe strada Banatului, din Lugoj, va fi transformată într-un Centru Cultural Multifuncțional, printr-un proiect în valoare totală de peste 4,6 milioane de euro, finanțat prin Regio-POR 2014-2020.

Contractul de finanțare pentru proiectul „Servicii culturale integrate, prin realizarea unui Centru Cultural Multifuncțional în municipiul Lugoj” a fost semnat de către reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Municipiului Lugoj.

Investiția are două componente. Prima vizează Cazarma nr. 630 și terenul aferent de pe strada Banatului nr. 8A. Pe acel amplasament există șapte corpuri de clădire care în trecut dețineau funcțiunea de cazarmă militară și care acum stau nefolosite.

Se propune reabilitarea clădirilor secundare, parțial a interiorului clădirii principale și sistematizarea incintei, pentru ca acolo să poată funcționa Centrul Cultural Multifuncțional al municipiului Lugoj – Direcția de Asistență Socială Comunitară Lugoj, Biblioteca Municipală și Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj.

Vor fi demolate mai multe corpuri de clădire pentru generarea unui nou acces în incintă și sunt prevăzute: recompartimentarea clădirii principale, astfel încât spațiile rezultate să poată funcționa ca birouri; extinderea clădirii pentru introducerea unei scări de acces la etaj și a unui lift; crearea unui nou acces din strada Comuna din Paris, în zona logiei, realizarea unei zone de așteptare, crearea de noi spații de depozitare, înlocuirea jgheaburilor și burlanelor, mansardarea clădirii existente etc.

La nivelul etajului, în urma reamenajărilor vor rezulta două terase circulabile, amplasate lângă zona de acces, și șapte balcoane, toate deschise, neacoperite. Imobilul va fi totodată extins cu un nou corp, pe parter, unde vor fi grupuri sanitare.

În curtea interioară se propune construirea unei scene, cu două corpuri laterale (spații de depozitare, vestiare, grupuri sanitare etc.) și mai sunt prevăzute crearea unei zone de agrement pentru copii, a unei terase exterioare care să fie acoperită de un sistem de pergole și a unui amfiteatru în fața scenei, cu facilități pentru persoanele cu dizabiliăți.

Cea de-a doua componentă a proiectului se referă la sistematizarea rutieră a zonei, inclusiv a trotuarelor și spațiilor verzi, și amenajarea unei parcări cu 149 de locuri pe strada Banatului, în zona cazărmii.

Valoarea totală a proiectului este de 22,7 milioane lei, din care 22,2 milioane lei finanțare nerambursabilă, asigurată în cadrul #Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii.

Durata de implementare a proiectului este de 33 de luni.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.