Peste 400 de voluntari au refăcut fațadele a 30 de clădiri din Fărășești

Peste 400 de voluntari din toate colțurile țării, dar și din străinătate au sosit în acest sfârșit de săptămână la Fărășești, în comuna Pietroasa, județul Timiș pentru a lua parte la Color the Village, evenimentul care își propune an de an, să renoveze 30 de fațade dintr-un sat din Banat.

Organizatorii estimează că la eveniment s-au implicat peste 400 de voluntari unici, la care se adaugă numeroși localnici, cumulând în total peste 8.000 de ore de muncă.

În decursul celor 3 zile de eveniment au fost refăcute 30 de fațade, câteva dintre ele fiind ale clădirilor importante pentru comunitate, cu funcțiuni publice.

Școala a fost zugrăvită de o echipă de voluntari formată din angajați ai Consiliului Județean Timiș, iar o echipă de voluntari ai Prefecturii Timiș a lucrat la o casă amplasată în zona centrală a satului.

Grădinița a fost de asemenea zugrăvită, iar o echipă de tineri voluntari de la Liceul de Arte din Timișoara a realizat pe aceasta o pictură murală. Toate clădirile din centrul satului sunt acum renovate.

În cadrul proiectului a fost inclusă și moara de apă din localitate, singura de acest fel care se mai păstrează în județul Timiș, aflată în stare avansată de degradare.

O echipă de voluntari a lucrat trei zile pentru a o repune în valoare, decolmatând roata verticală și amenajând-o ca pe un mic muzeu.

Comunitatea baptistă din localitate s-a mobilizat și a zugrăvit complet biserica baptistă nouă, de mari dimensiuni, iar voluntarii au format o echipă pentru a salva biserica baptistă veche de la 1936.

„Fărășeștiul este un sat extraordinar, și am dorit să arătăm tuturor adevăratul său potențial, prin a-i pune în valoare casele și porțile frumos decorate, amplasarea într-un cadru natural atrăgător, bucatele tradiționale, astfel încât să creăm bazele unui turism sustenabil pentru comunitatea locală”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Pe tot parcursul evenimentului, voluntarii au avut parte și de mese gătite tradițional, cu sprijinul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș.

De asemenea, la finalul evenimentului, cu ajutorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului și a Facultății de Horticultură și Silvicultură, voluntarii au amplasat flori de sezon la casele renovate.

Proiectul Color the Village al Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă.

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Primăriei comunei Pietroasa, a Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, Azur, Visma Software, Safe Fleet, DM Drogerie Markt, Linde Global Services România și ZF Group.

Anul acesta a avut loc a patra ediție Color the Village/Colorează Satul, iar anul viitor va fi aleasă altă localitate din Banat. Edițiile precedente au avut loc la Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019).

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com

(Foto: Asociația Acasă în Banat)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.