Peste 200 de amenzi pentru nerespectarea interdicțiilor și a măsurilor de protecție impuse de pandemie

În cursul zilei de ieri, peste 250 de forțe au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

La activităţi au participat 273 de forţe de ordine, fiind verificate 128 de societăți comerciale, precum şi 110 mijloace de transport persoane, dintre care 43 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 237 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 53.250 de lei. Dintre acestea, 206 sancțiuni contravenționale în valoare de 33.750 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 22 de sancțiuni în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.