Pericol pe șosele! Șoferi băuți și fără permis, depistați în trafic
Polițiștii rutieri au reținut 15 permise de conducere și au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale șoferilor indisciplinați, în cadrul unor acțiunii care au avut ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, reducerea riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi impunerea respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.
Printre cei sancționați de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Lugoj s-a aflat și un bărbat, în vârstă de 47 de ani, care a fost depistat, pe raza localității Visag, la volanul unui autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 1.17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere.
Tot sub influența băuturilor alcoolice a fost depistat și un tânăr de 26 de ani, care circula cu un autoturism pe strada Bucegi, din Lugoj. Și acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1.16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei în cauză, au fost conduși la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunile săvârșite.