Percheziții! Jumătate de milion de țigarete de contrabandă, descoperite la Lugoj

Poliţiştii din Timiș, sub coordonarea procurorului  din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, au descoperit peste jumătate de milion de țigarete de contrabandă, în urma a 2 percheziţii domiciliare efectuate în municipiul Lugoj.

„La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii din Făget, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, cu sprijinul lucrătorilor vamali din cadrul echipelor mobile, al unui schipaj canin specializat în detectarea de țigări și droguri din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J Timiș, au efectuat 2 percheziţii domiciliare, în Lugoj, la locuințele unor persoane bănuite de contrabandă”, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române.

Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Poliției Orașului Făget, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Activităţile au vizat probarea activităţii infracţionale a două persoane bănuite de deținere și comercializare a produselor accizabile în municipiul Lugoj, respectiv țigări nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit 511.300 de țigarete netimbrate, în valoare de aproximativ 384.000 de lei, ce au fost ridicate de Direcția Regională Vamală Timișoara,  în vederea confiscării.

Doi bărbați, de 23 și 72 de ani, din Lugoj, au fost conduși la sediul poliţiei, pentru audieri.

Tânărul de 23 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiş.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.