Pagube produse de cutremur, la Lugoj: tencuială căzută, mașină avariată
Cutremurul, cu magnitudinea de 5,7 grade, care s-a înregistrat în Oltenia, marți după-amiază, la ora 15:16, a făcut pagube, la Lugoj.
Bucăți din tencuiala de pe clădirea care găzduiește Galeria de Artă s-au desprins și au căzut pe trotuar, avariind și o mașină aflată în parcarea din fața imobilului.
Din fericire, în momentul în care bucățile de zidărie au căzut nu se afla nimeni pe trotuar.