Ovitim Miorița: Comunicat de presă
Asociația crescătorilor de animale „OVITIM MIORIȚA”, în urma Adunării Generale a asociației ce a avut loc în data de 12.10.2018, anunțăm pe această cale modificări ale statutului, ale obiectivelor asociației, precum și noua conducere a asociației:
- Președinte – Claudiu BERZAVA
- Vicepreședinte – Ion BESCHIU
- Vicepresedinte – Coman SOGAN
- Membru – Vasile STARP
- Membru – Gheorghe MANITIU
- Membru – Dumitru BESCHIU
- Membru – Floare Eugenia MINZAT
- Membru – Aurelian SELESAN
- Membru – Nicolae STROE
- Membru – George MOTECA
- Secretar – Luminița Leocadia HUSANU
De asemenea, anunțăm pe această cale și schimbarea ștampilei asociației și cerem public fostului președinte Mihăescu Gheorghe să predea asociației fosta ștampilă, pe care o deține. Totodată îi reamintim acestuia că folosirea fostei ștampile după data de 12.10.2018, precum și orice demersuri întreprinse în numele asociației sau în fosta sa calitate de președinte, atrage după sine latura materială, civilă sau penală, după caz.
Asociația crescătorilor de animale „OVITIM MIORIȚA” are drept scop protejarea și promovarea crescătorilor de oi, membri ai asociației .