Octogenar căutat de polițiști! A dispărut de acasă
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unui bărbat, în vârstă de 82 de ani, care a dispărut.
La data de 7 martie a.c., în jurul orelor 20:00, Constantin Bordea ar fi plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Bucovăț, judeţul Timiş, iar până în prezent nu a mai revenit.
Bărbatul purta pijama de culoare albastră, fes de culoare neagră, papuci (șlapi) în picioare.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.