O nouă hotărâre a CJSU Timiș. Restricții suplimentare în Secaș, Darova și alte localități

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a emis o nouă hotărâre prin care au fost instituite măsuri suplimentare anti-COVID pentru mai multe localități din Timiș, în care rata de infectare a crescut.

Astfel, în comuna Secaș, unde rata de infectare a urcat la 5,13, va fi instituită carantina de noapte în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar magazinele vor fi deschise până la ora 18.

În comuna Darova, unde rata de infectare a crescut peste pragul de 3, barurile, cafenelele și restaurantele se vor închide în interior, isr organizarea evenimentelor private este nterzisă.

Restricții suplimentare sunt și în Giroc, Livezile, Iecea Mare și Pișchia.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, astăzi, în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile, în baza căreia sunt stabilite restricțiile conform HG 826/2021.

În cadrul ședinței de astăzi, UAT Secaș a fost trecută pe anexa 2, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 4/1000 de locuitori și mai mică de 7,5/1000 de locuitori. Pe anexa 2 se mai află UAT Denta.

UAT Darova a fost trecută pe anexa 3, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică de 4/1000 de locuitori. Pe anexa 3 se mai află UAT-urile Bucovăț, Criciova, Giulvăz și Jebel.

Unitățile administrative-teritoriale Livezile, Giroc, Iecea Mare și Pișchia au fost trecute pe anexa 4, având o rată de infectare mai mare de 2/1000 locuitori și mai mică de 3/1000 locuitori. Pe Anexa 2 se mai află UAT-urile Dudeștii Noi și Ciacova.

Măsurile adoptate  se vor aplica începând de marți, 7 septembrie 2021.

Principalele măsuri aplicate unităților administrativ-teritoriale aflate pe pe anexa 2 a CJSU Timiș, la depășirea incidenței de 4/1000 de locuitori, în condițiile în care incidența este mai mică de 7,5/1000 de locuitori, sunt următoarele:

  • Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20:00 – 5:00, cu următoarele excepţii:

a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c)deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

  • Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, sunt obligați să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 5,00-18,00. În intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici pot desfășura activitatea de livrare la domiciliu;
  • Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.

Aceste măsuri sunt suplimentare față de cele care se aplică la depășirea incidenței de 3/1000 de locuitori.

Măsuri aplicate în UAT-urile de pe anexa 3, cu rate între 3 și 4 cazuri la mia de locuitori:

a) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;

b) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;

c) Organizarea și desfășurarea, în aer liber, a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;

d) Activitățile recreative și sportive în grup desfășurate în aer liber sunt interzise;

e) Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) sunt interzise;

f) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, in interiorul clădirilor, este interzisă;

g) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.

Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia spațiilor care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Activitățile se vor desfășura cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului economiei,  antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la lit. f) și lit. g) este restricționată sau închisă se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective:

h) Activitățile în baruri, cluburi și discoteci sunt interzise;

i) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este;

j) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă;

k) Organizarea și desfășurarea adunărilor publice, organizarea de mitinguri și demonstrații este interzisă;

l) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.