Noul coronavirus face ravagii în Primăria Lugoj

Deși activitatea cu publicul a fost suspendată din 30 octombrie, numărul cazurilor de COVID-19 în rândul angajaților Primăriei Lugoj a continuat să crească.

După cum a anunțat primarul Claudiu Buciu, la sfârșitul săptămânii trecute numărul angajaților din primărie care au fost confirmați cu noul coronavirus a ajuns la 14.

Conform declaraților unor angajați, în rândul personalului din instituție s-a instaurat panica după ce au fost confirmați ca infectați cu virusul SARS-CoV-2 funcționari din aproape toate birourile, cele mai afectate fiind Biroul Tehnic și Biroul Management, Proiecte, Programe.

„În primarie avem până în prezent 14 persoane infectate, dintre care una este internată în stare stabilă. Am luat toate măsurile necesare stopării răspândirii virusului. De luni, o parte din colegii care încă lucrează în regim normal vor lucra de acasă, astfel încât să asigurăm permanența serviciilor indispensabile, în cazul în care îmbolnăvirile continuă. Vor avea prioritate la lucrul de acasă colegii care au copii și care, tot de luni, vor face cursurile online. Activitatea cu publicul va fi în continuare suspendată. Cererile vor putea fi depuse online (contact@primarialugoj.ro) sau prin poștă, iar plățile vor putea fi făcute online, prin poștă sau prin viramente bancare. Informații suplimentare se găsesc pe site-ul primariei (www.primarialugoj.ro) sau la telefon (0256.352.240) – în timpul programului de lucru”, a anunțat primarul Claudiu Buciu.

În această dimineață, rata de infectare cu noul coronavirus în municipiu Lugoj a ajuns la 5,42 cazuri/1.000 de locuitori.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.