Noi măsuri restrictive, începând de săptămâna viitoare
Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, joi seara, la debutul unei şedinţe de guvern pe care a prezidat-o, noi măsuri restrictive pentru combaterea răspândirii COVID-19.
Astfel:
- toate şcolile o să treacă în online,
- angajaţii şi de la stat şi de la privat o să treacă la telemuncă unde este posibil,
- magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00,
- circulația pe timpul nopții va fi restricționată,
- petrecerile vor fi interzise,
- se închid târgurile și piețele,
- portul măștii va fi obligatoriu peste tot în țară.
Măsurile ar urma să intre în vigoare luni, 9 noiembrie, și vor fi aplicate timp de 30 de zile, urmând ca la finalul perioadei, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora.