Noi controale pe șosele! Vizați: șoferii vitezomani
Polițiștii rutieri din județul Timiș continuă, sub coordonarea Serviciului Rutier Timiș, acțiunile cu aparatele radar pe principalele drumuri județene pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteza/depășire.
Asftfel, în data de 14 noiembrie 2023, în intervalele orare 10:00-13:00 si 15.00-18.00, polițiștii rutieri au controlat 267 de autovehicule și au aplicat 199 de sancțiuni contravenționale, dintre care 126 au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.
De asemenea, au fost constatate 4 infracțiuni și au fost reținute 8 permise de conducere (5 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, 2 pentru conducerea sub infuența alcoolului, 1 pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare) și retrase 4 certificate de înmatriculare.