Noi controale pe șosele: 15 permise de conducere reținute și 301 amenzi
Polițiștii au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, sub coordonarea Serviciului Rutier Timiș, o acțiune la nivelul întregului județ. Acțiunea a avut drept scop creșterea gradului de disciplină rutieră prin prezența activă a polițiștilor pe principalele artere de circulație și prin depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă normele rutiere.
Astfel, au fost legitimate 890 de persoane și verificate 772 de vehicule, 413 conducători de vehicule fiind testați cu aparatul etilotest.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 301 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 89.870 lei și au fost constatate 8 infracțiuni la regimul rutier.
Ca măsură complementară, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 15 permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.
Prin desfășurarea acestor acțiuni se urmărește intensificarea măsurilor de prevenție și creșterea siguranței rutiere, îndemnând toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație pentru a contribui la reducerea riscului de accidente.