Muzică folk și poezie: „Cu tine, încă 2000 de ani…”, la Casa Bredicenilor
Casa de Cultură a Municipiului Lugoj organizează luni, 5 martie, de la ora 18:30, un concert de muzică folk și poezie, sub genericul „Cu tine, încă 2000 de ani…”.
În cadrul evenimentului, care va avea loc la Casa Bredicenilor, vor concerta cantautorii Marius Bațu și Vasile Gondoci, iar actrițele Ileana Căprariu, Loredana Lupescu și Maria Rogobete, de la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, vor susține un moment poetic.
Manifestarea va fi moderată de Henrieta Szabo, directorul Bibliotecii Municipale Lugoj.
Intrarea este liberă.