Municipiul Lugoj organizează concurs pentru două posturi de Consilier la Compartimentul licitații și achiziții publice

„Municipiul Lugoj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, Direcția tehnică, Compartimentul licitații și achiziții publice, după cum urmează:

  • Consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior;
  • Consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional debutant.

În conformitate cu prevederile art. 618 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, concursul este organizat în baza excepției prevăzute de:

  • II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
  • V din O.G. nr. 17/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Durata normală a timpului de lucru pentru cele 2 (două) funcții publice de execuție vacante este de 8 ore pe zi, respectiv 40 ore pe săptămână.

Proba suplimentară de testare a competențelor specifice în domeniul IT – cunoștințe de operare pe calculator, nivel mediu, se va desfășura în data de 09 noiembrie 2021, ora 1000, la sediul Primăriei Municipiului Lugoj, Piața Victoriei, nr.4.

Proba scrisă se va desfășura în data de 15 noiembrie 2021, ora 1100, la sediul Primăriei Municipiului Lugoj, Piaţa Victoriei, nr. 4.

Condiții de participare:

  • candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 465 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Condiții specifice de participare la concurs:

Pentru Consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional superior:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în ramura științe juridice sau științe economice;
  • minimum 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice;

Pentru Consilier achiziții publice, clasa I, grad profesional debutant:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
  • vechime minimă în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice – nu este cazul;

Perioada de depunere a dosarelor de concurs este 08 octombrie –  27 octombrie 2021  inclusiv.

Bibliografia/tematica, atribuţiile prevăzute în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează pe pagina de internet a autorităţii publice locale www.primarialugoj.ro, la secţiunea Anunțuri concursuri angajare.

Coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs: Primăria Municipiului Lugoj,   Piața Victoriei nr.4, Biroul relații cu publicul, tel. 0256/352240, fax. 0256/350393, e-mail: contact@primarialugoj.ro sau personal@primarialugoj.ro.”

Observații suplimentare: persoană de contact – Lavinia-Daniela Ivăniș, Inspector.

Data afișării: 08 octombrie 2021.  

Lugoj Expres Municipiul Lugoj organizează concurs pentru două posturi de Consilier la Compartimentul licitații și achiziții publice Primăria Municipiului Lugoj municipiul Lugoj consilier achiziții publice concurs Compartimentul licitații și achiziții publice anunț Primăria Lugoj anunț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.