Motociclist rănit într-o intersecție din Lugoj
Un motociclist a fost rănit în urma unui accident produs, joi seara, la intersecția străzilor Avram Iancu și 20 Decembrie 1989, din Lugoj.
”Un bărbat, în vârstă de 29 de ani, a condus un autoturism pe strada Avram Iancu din municipiul Lugoj, iar la intersecția cu strada 20 decembrie 1989 a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat, în vârstă de 25 de ani, în urma impactului motocicleta fiind proiectată într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani, care circula pe sensul opus de mers. În urma producerii accidentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului motocicletei”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.
În cauză se efectuează cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.