Monseniorul Călin Ioan Bot a fost ales Episcop auxiliar al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj

Biroul de presă al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj a anunțat că Sfântul Părinte Papa Francisc și-a dat acordul, în data de 22 ianuarie 2020, cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care Monseniorul Călin Ioan Bot a fost ales Episcop auxiliar al Eparhiei de Lugoj.

Monseniorul Călin Ioan Bot, care până acum a fost Protosincel (Vicar general) al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla, a fost ales Episcop auxiliar pentru Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj cu ocazia Sinodului ierarhilor greco-catolici români, din 16 ianuarie 2020. Monseniorului Călin Ioan Bot i-a fost atribuit Scaunul episcopal titular de Abritto.

Monseniorul Călin Ioan Bot va fi, astfel, primul Episcop auxiliar al Eparhiei înființată canonic în 1853, prin Bula pontificală „Apostolicum Ministerium” a Papei Pius al IX-lea.

Odată cu această numire, P.S. Alexandru Mesian – care în data de 22 ianuarie 2020 a împlinit venerabila vârstă de 83 de ani – își continuă activitatea ca Episcop al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj.

Monseniorul Călin Ioan Bot s-a născut la 24 iulie 1970, în localitatea Surduc (județul Sălaj), a fost hirotonit diacon la 15 august 1995, în localitatea Nicula (județul Cluj), de către Î.P.S. George Guțiu, apoi a fost hirotonit preot, la 10 septembrie 1995, în localitatea Tihău (județul Sălaj), de către P.S. Vasile Hossu. În perioada 1991-1995 a urmat cursurile Institutului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, între 2002-2003 a urmat Cursul de Formarea Formatorilor din Seminarii organizat de Congregaţia pentru Educaţia Catolică în colaborare cu Institutele de Spiritualitate şi Psihologie din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana din Roma, iar între 2003-2005 a urmat cursurile de Masterat în Spiritualitate în cadrul Institutului de Spiritualitate al Universităţii Pontificale Gregoriana, Roma, finalizate cu lucrarea „Gratuitatea iubirii lui Dumnezeu pornind de la tratatul De Trinitate a Sf. Augustin”. În perioada 2005–2017, Mons. Călin Ioan Bot a fost Consilier Eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla cu probleme de învățământ-formare și Rector al Seminarului Teologic Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, iar în perioada 2017–2020 a fost Protosincel (Vicar general) al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Data și locul consacrării episcopale a Monseniorului Călin Ioan Bot vor fi stabilite ulterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.