Modernizarea Stației de epurare Lugoj, în atenția Curții de Conturi
Stația de epurare Lugoj, o investiție demarată în urmă cu opt ani și pentru care s-au cheltuit aproape 5 milioane de euro, se află „sub lupa” Curții de Conturi a României, după ce doi consilieri lugojeni, Marius Martinescu și Liviu Brândușoni, au solicitat demararea unui control privind cheltuirea banilor publici.
„În 28 februarie am transmis către Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Timiș o adresă prin care am solicitat inițierea unei misiuni de verificare, în respectul față de lege, privind derularea investiției <Modernizarea Stației de epurare Lugoj (Jabăr)>”, a declarat consilierul lugojean Marius Martinescu.
Consilierii lugojeni au transmis Curții de Conturi și câteva din documentele de inițiere a investiției, precum și expertiza tehnică efectuată anul trecut, în care se menționează, printre altele, că „stația nu poate deversa o apă epurată care să aibă parametrii impuși de NTPA 001/2002”.
„Realitatea confirmată de expertiza tehnică arată că după ce s-au cheltuit aproape 5 milioane de euro, cu sursă de finanțare nerambursabilă din partea Agenției de Administrare a Mediului (60% din cheltuielil eligibile), iar diferența din bugetul municipiului Lugoj, Stația de epurare din Lugoj (Jabăr) este o investiție compromisă”, susține Marius Martinescu.