Mitropolitul Banatului, în mijlocul credincioșilor din Lugoj
Mitropolitul Banatului s-a aflat de două ori, în decurs de doar câteva zile, în mijlocul credincioșilor din Lugoj.
Dacă în cea de-a doua zi a Sfintelor Paști, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a oficiat Sfânta Liturgie în Biserica „Învierea Domnului”, de pe strada Caransebeșului, în Vinerea Luminată, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, înaltul ierarh a fost prezent în Parohia „Sf. Ioan Botezătorul”, unde a săvârșit, împreună cu un sobor de preoți, sfințirea apei – Aghiasma Mică la Troiţa „Izvorul Tămăduirii”, din cartierul Cotu Mic.
La eveniment au fost prezenți câteva sute de lugojeni, precum și oficialitățile locale și județene: Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, primarul Francisc Boldea, viceprimarul Cristian Galescu, Titu Bojin, directorul Apelor Române Banat, consilierul județean Nicu Bădina, consilieri locali și șefi de instituții lugojene.
După oficierea serviciului religios, a avut loc şi un program artistic susţinut de Ansamblul folcloric „Lugojana”, împreună cu formația condusă de Titel Brestovicean și solistul Toni Bagiu.