Metode electronice de gestionare și management a documentelor administrative, la Primăria Lugoj
Primăria Lugoj a demarat implementarea proiectului „Consolidarea capacității administrative a Municipiului Lugoj prin dezvoltarea capacității de planificare strategică și prin simplificarea procedurilor administrative pentru reducerea birocrației destinate cetățenilor”.
La întâlnirea de lansare a proiectului a participat și viceprimarul Cristian Galescu, care a evidențiat importanța acestui proiect, care are ca obiectiv general consolidarea capacității administrative a municipiului Lugoj prin dezvoltarea capacității de planificare strategică și prin simplificarea procedurilor administrative, corelată cu introducerea de metode electronice de gestionare și management a documentelor administrative, fapt ce va determina creșterea calității actului administrativ pe termen lung.
Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă, Componenta 1-CP10/2018- CP10/2018 (pentru regiunile mai puțin dezvoltate) – Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administraþiei publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate, Axa prioritară – Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Operațiunea – Introducerea de sisteme și standarde comune în SCAP. Perioada de implementare este de 29 luni, data finalizării fiind 31.08.2021.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se află: dezvoltarea capacității de planificare strategică la nivelul administratiei publice locale din municipiul Lugoj, prin realizarea Strategiei Smart City si Strategiei de dezvoltare durabilă 2021-2027; eficientizarea și simplificarea serviciilor furnizate cetățenilor de către Primăria Muncipiului Lugoj prin implementarea unei soluții de portal cu servicii digitale pentru cetățeni, managementul documentelor, ERP si digitalizarea arhivei; promovarea modernizării în administrația publică locală din municipiul Lugoj prin specializarea angajaților primăriei pe teme specifice proiectului (planificare strategică și utilizarea noului sistem informatic) ceea ce va determina motivarea și mobilizarea acestora in directia inovației și în oferirea de servicii publice de calitate către cetățeni.
Valoarea totală a proiectului este de 3.948.430,50 de lei, din care 3.869.461,89 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, iar 78.968,61 de lei este contribuția proprie a municipiului Lugoj.
Rezultatele așteptate la finalul proiectului:
- Strategia de dezvoltare durabilă 2021-2027 a municipiului elaborată;
- Strategia Smart City a municipiului elaborată;
- Analiza de business realizată;
- Sistem informatic integrat dezvoltat și implementat;
- Arivă electronică pentru peste 100 metri liniari arhivă fizică realizată;
- 10 persoane instruite în domeniul planificării strategice;
- 117 persoane instruite pentru utilizarea noului sistem informatic integrat.