Mensa România premiază ideile originale! Concurs de eseuri pe tema „Inteligența înaltă, dincolo de IQ”

Mensa România a intrat în anul 2020 aducând împreună circa 800 de români care se încadrează în primii 2% cei mai inteligenţi oameni, care și-au testat inteligența și care au ales să se alăture organizației.

Unul dintre scopurile Mensa este să încurajeze cercetarea cu privire la natura, caracteristicile și utilizările inteligenței. Astfel, pentru luna februarie, Mensa România organizează un concurs de eseuri pe tema „Inteligența înaltă, dincolo de IQ”, prin intermediul căruia oricine poate participa la explorarea conceptului de intelect înalt.

Juriul va aprecia originalitatea ideilor, structura, claritatea și estetica eseului, calitatea argumentării, dar și deschiderea de noi planuri de reflecție.

Atenție! Eseul, prin definiție, nu are menirea să demonstreze cunoștințele autorului asupra unui subiect, ci, mai degrabă, se dorește o explorare onestă a unei teme ce prezintă interes. Deci nu ezitați să dați contur notelor personale. Subiectul intelectului înalt poate fi abordat din diferite perspective: în activitatea științifică, artă, relații sociale, timpul liber. Participantul are libertatea să dezvolte direcția care îi prezintă cel mai mult interes.

                REGULAMENT

  1. Concursul cuprinde 2 secțiuni, în funcție de vârsta împlinită la data trimiterii textului: sub 16 ani și minim 16 ani.
  2. Concursul este adresat în exclusivitate persoanelor care nu dețin calitatea de membru Mensa.
  3. Concursul este adresat exclusiv persoanelor cetățeni ai României și ai Republicii Moldova.
  4. Fiecare text va număra cel mult 1500 de cuvinte (când autorii au sub 16 ani) sau maxim 2500 de cuvinte (când autorii au 16 ani împliniți), excluzând cuvintele care compun aparatul critic al lucrării, atunci când acesta există.
  5. Limba de redactare este limba română. Se vor folosi caractere cu diacritice.
  6. Eseurile în format .doc, .docx, .rtf, .odt sau .txt se vor trimite în perioada 1–21 februarie (ora 23:59), la adresa pr@mensaromania.ro.
  7. Fiecare autor va nota în corpul textului numele complet și vârsta împlinită la data trimiterii documentului.
  8. Rezultatele concursului vor fi publicate pe pagina oficială a organizației Mensa România – https://mensaromania.ro/ – la data de 29.02.2020.

                PREMII

  Mensa România va premia cele mai valoroase lucrări:

  • pentru fiecare categorie de vârstă, se va acorda câte un premiu în valoare de 1000 de lei; se vor acorda, de asemenea, și câte două mențiuni onorabile;
  • câștigătorii premiilor bănești și ai mențiunilor vor primi câte două vouchere pentru testările organizate de Mensa România, alături de diplome în format tipărit;
  • lucrările selectate vor fi publicate pe blogul Mensa România și în alte spații virtuale deținute de organizație, precum pagina Facebook etc.

Ce este Mensa?

Organizaţia Mensa a fost fondată la Oxford şi are menirea să descopere cele mai inteligente minţi din lume, dar şi să le pună în legătură. Singurul criteriu de intrare în organizaţie este coeficientul de inteligenţă.

MENSA are trei scopuri principale declarate:

  1. Să identifice și să cultive inteligența umană în folosul umanității;
  2. Să încurajeze cercetarea cu privire la natura, caracteristicile și utilizările inteligenței;
  3. Să promoveze oportunități intelectuale și sociale stimulente pentru membrii săi.

MENSA România organizează cel puțin două întâlniri anuale pentru toți membrii săi. Grupurile locale organizează întâlniri lunare sau săptămânale. Unele întâlniri sunt pentru „un pahar de vorbă”, altele sunt întâlniri specifice SIG-urilor (Special Interest Group), unde se pot desfășura jocuri, evenimente și conferințe specifice sau se pot purta discuții privitoare la un anumit domeniu de activitate.

Lugoj Expres Mensa România premiază ideile originale! Concurs de eseuri pe tema „Inteligența înaltă, dincolo de IQ” premii Mensa IQ inteligența înaltă eseuri dincolo de IQ concurs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.