Medicul de la Spitalul Municipal Lugoj, acuzat de luare de mită, a fost trimis în judecată
Medicul ginecolog de la Spitalul Municipal “Dr. Teodor Andrei” din Lugoj, care la sfârșitul lunii martie a fost prins în flagrant, în timp ce lua mită de la o pacientă, a fost trimis în judecată.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului B.I.-F., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de luare de mită. Procurorii au reținut că în cursul lunii aprilie a anului 2020 și în data de 23.03.2021, după efectuarea unor consultații medicale de specialitate, în calitate de medic, inculpatul B.I.-F. ar fi primit de la aceeași pacientă foloase financiare necuvenite, constând în suma de 100 lei, respectiv 300 lei”, au anunțat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.
Primarul Claudiu Buciu a declarat că nu-l mai vrea în spitalul din Lugoj pe medicul acuzat de luare de mită și că va căuta orice modalitate legală pentru demiterea acestuia, dacă nu își va da demisia.
Vai, cred ca sunt foarte mandrii politistii de „pestisorul” prins.
Intre timp in spital sunt corupti mai mari de care nu se atinge nimeni, care au luat „foloase financiare necuvenite” dupa bunul plac, cum ar fi fosta sefa personal Liliana Dumitriu, care a demisionat anul trecut dupa ce primarul a solicitat clarificari in legatura cu mai multe angajari. Despre ea nu se aude nimic? Este cumva protejata pentru ca sotul ei a fost sef al politiei Lugoj?
Dom’ primar Buciu, cu ei ce facem?