Luptătorii lugojeni – 4 medalii la Campionatul Național Individual de Seniori
Luptătorii de la CSM/CSȘ Lugoj au urcat pe podium și la Campionatul Național Individual pentru seniori la lupte libere, greco-romane și lupte feminine.
În finala competiției, desfășurată la Reșița, în perioada 26-28 noiembbrie, luptătorii lugojeni au cucerit patru medalii, prin:
- Ivan Guidea – medalie de aur și titlul de campion al României la lupte libere, categoria 61 kg;
- Cristian Vagiunic – medalie de argint la lupte greco-romane, categoria 55 kg;
- Otniel Ritter – medalie de bronz la lupte greco-romane, categoria 67 kg;
- Ionuț Suclea – medalie de bronz la lupte libere, categoria 79 kg.
Aproape de o medalie s-a aflat și Ligia Carp, care s-a clasat pe locul 4 la lupte feminine, categoria 55 kg.
La competiție au participat peste 200 de sportivi.