Lugojul, sub cod roșu de fenomene meteo periculoase

Zona Lugojului s-a aflat, luni seara, sub cod roșu de fenomene meteo periculoase, meteorologii anunțând averse torențiale care vor cumula peste 40-50 de litri pe metru pătrat, grindină, descărcări electrice frecvente și intensificări de scurtă durată ale vântului.

La Lugoj, pompierii au fost solicitați să intervină după ce strada Corneliu Coposu a fost inundată pe o lungime de aproximativ 800 de metri, iar mai multe garaje, subsoluri și chiar opt garsoniere de la parterul unui bloc au fost inundate.

„În contextul avertizării de Cod Roșu fenomene meteo periculoase, am fost solicitați să intervenim la un număr de 10 situații de urgenţă. Nouă intervenții în municipiul Lugoj, pe strada C.Coposu – inundație stradă pe o lungime de aproximativ 800 m, 12 subsoluri de bloc inundate și 2 garaje inundate. De asemenea, pe Calea Buziaşului se acționează pentru refularea apei de pe holul unui bloc de locuințe, aprox.10 cm adâncime. Sunt afectate la parterul blocului 8 apartamente (garsoniere). Se lucrează pentru evacuarea apei la două beciuri şi o curte. A fost degajat un copac căzut pe DN 68 A si o creangă de pe liniile de tramvai, în Timişoara, str.1 Decembrie”, au anunțat reprezentanții ISU Timiș.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.