Lugojul, sub amenințarea apelor! Digul de la Pohalma a cedat

Municipiul lugoj continuă să se afle sub Cod Roșu de inundații.

În zona Podului de Fier, din centrul Lugojului, se acționează cu saci și utilaje, iar pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor ISU Timiș a montat mai multe corturi și un punct de comandă mobil.

În apropierea imobilului fostei Băi comunale, pompierii au montat o motopompă pentru a evacua apa care s-a infiltrat prin dig.

Insula din cartierul Cotu Mic a fost acoperită de ape, iar digul de protecțiie din zona Pohalma a cedat la km 2+125, astfel  că apa a inundat câmpul din stânga râului Timiș, ajungând până la linia de cale ferată care face legătura între Lugoj și Timișoara.

În zona Pohalma, pompierii au intervenit și au evacuat oamenii și animalele de la două ferme.

„Pe râul Timiș, s-a atins vârful maxim de viitură în dreptul stației hidrometrice Lugoj, fiind depășită cota de pericol cu circa 1,5 metri. Nivelul apei a depășit cu 13 cm nivelul maxim istoric înregistrat în anul 2005. În acest moment, cotele sunt în scădere. În cursul dimineții (ora 9.00), nivelul râului Timiș a depășit cota coronamentului digului aflat pe malul stâng, pe un sector aflat la circa 3 km în aval de localitatea Lugoj. În acest condiții, după trei ore, prin eroziune, s-au format două breșe (de circa 30 metri fiecare, situate la distanță de aprox.100 metri) prin care apa se scurge pe terenuri agricole, fără a fi inundate localități. Preventiv au fost evacuate obiectivele socio-economice din zonă (două ferme). Tot în scop preventiv s-a oprit alimentarea cu apă dintr-un cartier din municipiul Lugoj. Nu există riscul inundării zonelor locuite situate în aval”, au anunțat reprezentanții Apelor Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.