Lugojul rămâne fără spital nou! Ministerul Sănătății a anunțat „rezilierea contractului de finanțare”
Ministerul Sănătății, prin Direcția Generală de Implementare și Monitorizare Proiecte, a anunțat Primăria Lugoj că se va proceda la rezilierea contractului de finanțare a proiectului „Construire Spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei Lugoj”.
Decizia de reziliere a contractului de finanțare a fost luată după ce municipalitatea lugojeană a anunțat că se află în imposibilitatea de a finaliza proiectul până la data de 30 iunie 2026, dar și că nu poate susține din bugetul local cheltuielile necesare pentru finalizarea lucrărilor după această dată.
Totodată, Primăria Lugoj a fost notificată că trebuie să returneze suma de 846.619,88 de lei, care a fost plătită pentru decontarea unor cheltuieli efectuate pentru implementarea proiectului.
„Urmare a adresei dumneavoastră nr. 17/2414 din 15.01.2025/(R117)12 din 15.01.2025, înregistrată la D.G.I.M.P. cu nr. 197/07.08.2024, prin care ne informați asupra faptului că vă aflați în imposibilitatea de a finaliza proiectul „Construire Spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei Lugoj” până la data de 30.06.2026, precum și a imposibilității susținerii din bugetul local a cheltuielilor necesare pentru finalizarea lucrărilor după această dată, dorim să vă aducem la cunoștință următoarele:
Conform prevederilor anexei la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de modificare a deciziei de punere în aplicare din 29 octombrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de Redresare și Reziliență al României (CID), Secțiunea 1: Reformele și investițiile incluse în Planul de Redresare și Reziliență, Punctul 1, Componenta 12: Sănătate – Investiția 2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, implementarea trebuie să se finalizeze până la 30 iunie 2026.
Având în vedere acest termen limită, vă informăm că termenul de implementare al proiectului după data menționată mai sus nu se poate aproba. Astfel, rezilierea contractului de finanțare devine o măsură necesară, dat fiind că termenul limită pentru derularea acestui proiect nu poate fi modificat, iar neîndeplinirea obiectivelor până la termenul final impune încheierea acordului de finanțare.
În consecință, în conformitate cu prevederile din Contractul de finanțare nr. SP74/20/30.03.2023, vă informăm că se va proceda la rezilierea acestuia, având în vedere imposibilitatea de a finaliza proiectul în termenul impus de 30.06.2026 și neîndeplinirea condițiilor necesare în vederea continuării derulării acestuia.
În vederea rezilierii contractului de finanțare în conformitate cu prevederile art.20, lit.(b), urmează să primiți Acordul de reziliere a Contractului de finanțare nr. SP 74/20/30.03.2023, în vederea semnării, iar atașat prezentei vă transmitem Notificarea privind recuperarea sumelor plătite în cadrul implementării proiectului „Construire Spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei Lugoj”, respectiv suma de 846.619,88 lei, care a fost transferată în cadrul Cererii de transfer nr. 1/795/02.11.2023, autorizată prin Nota de Autorizare a Cheltuielilor nr. DGIMP 1121/03.ș11.2023.
Această sumă include:
- 716.754,10 lei, valoarea eligibilă din PNRR (fără TVA);
- 129.865,78 lei, TVA aferentă plății efectuate.
În speranța că veți înțelege necesitatea acestor demersuri, vă reamintim că rezilierea contractului și recuperarea sumelor plătite sunt măsuri prevăzute de legislația aplicabilă în cazul în care proiectele nu sunt finalizate în termenul stabilit. Aceste măsuri au rolul de a asigura respectarea obligațiilor financiare și contractuale asumate de părți”, se menționează în adresa Direcției Generale de Implementare și Monitorizare Proiecte din Ministerul Sănătății, semnată de Laura Petcu, director general, și Diana Roberta Povară, director DIMPNRR.
Primarul Călin Dobra, întrevedere la Ministerul Sănătății
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat, într-o conferință de presă, că a avut, la începutul săptămânii trecute, o întrevedere cu secretarul de stat din Ministerul Sănătății pe tema proiectului noului spital, menționând că a solicitat Ministerului Sănătății, printr-o adresă oficială, susținere financiară, de la bugetul de stat, pentru cheltuielile necesare finalizării proiectului noului spital, după data de 30 iunie 2026.
„În legătură cu noul spital, ați văzut cu toții situația în care ne aflăm la momentul de față. Curtea de Apel a respins acțiunea în instanță demarată de către Primăria municipiului Lugoj, dând câștig de cauză CNSC-ului și anume reluarea analizei ofertelor inițiale. A celor două oferte. Așadar, comisia de evaluare va reevalua cele două oferte, va desemna din nou un câștigător și vom intra într-o nouă etapă. Sper, o posibilă etapă privind semnarea contractului de proiectare plus execuția. Asta în cazul în care nu vor fi din nou contestații în instanță. Întrevederea de la București a fost cu secretarul de stat de la Ministerul Sănătății. Am lăsat și o adresă în atenția domnului ministru, pentru că de fapt tema discuției era următoarea: cu toții conștientizăm importanța acestui proiect pentru Lugoj și întreaga zonă, dar în același timp trebuie să conștientizăm și riscul neimplementării acestui proiect din punct de vedere al finanțării pe PNRR. De ce spun acest lucru? Pentru că termenul de implementare este mai 2026, de depus actele, ca să închidem contractul de finanțare iunie 2026. După această dată, dacă nu se va prelungi finanțarea prin PNRR, Lugojul va suporta toate costurile ce decurg din implementarea acestui proiect, în funcție de cât va rămâne la acea dată de implementat. Ținând cont că la momentul acesta nu avem contractul semnat, iar licitația inițială pentru proiectare plus execuție, avea o prevedere de 24 de luni de implementare, dar noi suntem la momentul ăsta, la 15 luni de implementare, proiectare plus execuție, plus două luni de dotare cu echipamente medicale. Rezultă un risc major care poate duce la un blocaj financiar pentru municipiul Lugoj. Tocmai asta a fost ideea de a încerca să continuăm proiectul, dar dacă ajungem în acest blocaj, blocajul să fie susținut din punct de vedere financiar de către Ministerul Sănătății, printr-o hotărâre de guvern, adică printr-o alocare de la bugetul de stat. Asta a fost propunerea din partea mea, am lăsat și oficial scris spre Ministerul Sănătății, în atenția domnului ministru, și aștept cât mai repede un răspuns și un plan de bătaie, de atac, de preconizare, de predictibilitate privind acest proiect foarte important, dar în același timp și foarte delicat pentru municipiul nostru”, a spus primarul Călin Dobra.