Lugojul pierde o investiție de un milion de euro! Centrul-pilot de colectare și depozitare legume-fructe va fi la… Tomnatic
Consiliul Județean Timiș a stabilit locul unde va fi construit Centrul-pilot de colectare și depozitare legume-fructe.
Investiția, în valoare de un milion de euro, nu va fi realizată la Lugoj, cum își doreau reprezentanții municipalității lugojene, ci la… Tomnatic.
Roxana Iliescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat și locațiile unde vor fi construite și următoarele două centre: la Deta și la Mănăștiur.
Centrele de legume-fructe vor fi destinate micilor producători și vor fi realizate din bani de la bugetul Consiliului Județean Timiș.