Lugojul mai are un Cetățean de Onoare: prof. Nicolae-Pavel Streian, veteran de război

Consiliul Local Lugoj a aprobat, astăzi, într-o ședință etraordinară, acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al municipiului Lugoj” profesorului Nicolae-Pavel Streian, veteran de război, „pentru serviciile militare aduse statului român în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial” și „pentru prodigioasa activitate didactică desfășurată în municipiul Lugoj în decurs de 35 de ani”.

Distincția i-a fost înmânată prof. Nicolae-Pavel Streian de către primarul Claudiu Buciu.

Despre activitatea prof. Nicolae-Pavel Streian, alături de primarul Claudiu Buciu, au mai vorbit: gl. r. dr. Mircea Ovidiu Mândru, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala „Gl. Bg. Erou Dimitrie Petrescu Tocineanu” Lugoj, gl. bg. r. Gheorghe Feraru, col. r. Gheorghe Busuioc, consilierul local Nicu Bădina și prof. Marcela Balint.

Nicolae-Pavel Streian s-a născut în data de 4 ianuarie 1924, în satul Gladna-Română, comuna Fârdea, și este absolvent al Academiei Teologice din Caransebeș, precum și al Facultății de Matematică-Fizică a Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca.

Timp de 35 de ani a predat matematica la instituții prestigioase de învățământ din Lugoj, precum Liceul „Coriolan Brediceanu”, Liceul „Iulia Hasdeu” și Școala Nr. 2.

Pe lângă munca la catedră a avut și o bogată activitate extrașcolară, fiind membru activ al Corului Ion Vidu, condus de maestrul Dimitrie Stan, și al Corului Cadrelor Didactice, condus de prof. Octavian Bacău. A jucat în numeroase piese de teatru prezentate pe scena Teatrului Municipal. A activat în cadrul Cercului Pedagogic al Profesorilor de Matematică și a fost membru al Societății de Științe Istorice. Este membru al Asociației Naționale a Veteranilor de Război din România, precum și al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala „Gl. Bg. Erou Dimitrie Petrescu Tocineanu” Lugoj.

Nicolae-Pavel Streian este veteran de război, participant la luptele de la Păuliș, din Arad, din anul 1944, fiind desemnat Cetățean de Onoare al localității Păuliș. A fost desemnat Cetățean de Onoare al comunei Fârdea/sat natal Gladna-Română, în calitate de veteran de război și personalitate a localității. Este primul cetățean onorat cu distincția „Cheia Orașului Lugoj”, pentru întreaga activitate în slujba comunității lugojene.

Nicolae-Pavel Streian a fost decorat de către președintele României, Emil Constantinescu, cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”.

La finalul ceremoniei, veteranul de război Nicolae-Pavel Streian (97 de ani) a înmânat „ștafeta albastră” voluntarilor Invictus, care o vor purta spre Timișoara, pentru a ajunge, de Ziua Armatei Române, la Carei, ultima glie străbună eliberată de sub ocupația horthystă, la data de 25 octombrie 1944.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.