Lugojul are nevoie de oameni dedicați! Cele mai mărunte fapte, valorează mai mult decât cele mai măreţe intenţii! (P)

Lugojul are nevoie de oameni dedicaţi şi responsabili, care sunt dispuşi necondiţionat să lucreze împreună pentru binele tuturor cetăţenilor, oameni care sunt capabili să vadă şi să înţeleagă problemele cu care se confrunta oraşul nostru şi noi cetăţenii, dar mai ales care ştiu să găsească şi să implementeze soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm cu toţii, indiferent de statut sau poziţie socială.

Eu sunt unul dintre aceşti oameni şi am demonstrat acest lucru în ultimii patru ani, în calitate de consilier local, iar împreună cu echipa PMP Lugoj îmi doresc să pot continua pe acest drum şi în următorii patru ani ca Primar. Alaturi de colegii mei imi propun ca in urmatorii patru anis a asiguram finanţarea de la bugetul local a programului „After School”, pentru că părinţii să nu mai fie nevoiţi să plătească acesta taxa. Totodată, “fondul clasei”, pe care şi eu sunt nevoit să îl plătesc, va deveni istorie, fiindcă voi face demersurile necesare pentru finanţarea corespunzătoare a procesului de învăţământ în toate şcolile şi grădiniţele din oraş, pentru ca părinţii să nu mai fie nevoiţi să cumpere din banii lor jucării, imprimante, rechizite, produse de igienă şi alte lucruri necesare procesului de învăţământ preşcolar, gimnazial sau liceal.

Realizarea tuturor branşamentelor la noua reţea de apă pentru toate scările de bloc şi toate casele din Lugoj, pentru că aceasta să poată face faţă solicitărilor, iar presiunea la robinete să nu mai fie o problemă pentru nicio familia din Lugoj şi anularea taxei pentru apa meteorică (apa de ploaie), taxa care umfla ilegal facturile tuturor lugojenilor. Achiziţionarea unor generatoare de mare capacitate, necesare pentru funcţionarea uzinelor de apă şi a fântânilor din Lugoj, pentru că cetăţenii să nu mai rămână fără apă sau presiune la robinete.

Rezolvarea tuturor problemelor legate de canalizarea oraşului, care crează problem atât lugojenilor care locuiesc la case, dar şi celor care locuiesc la bloc şi punerea în funcţiune a Staţiei de Epurare de la Jabar.

Reluarea lucrărilor la cele 48 de apartamente din Blocul MApN începute acum 12 ani şi nefinalizate până în prezent, pentru familiile cu mulţi copii din Lugoj, familii care nu au spaţii suficiente de locuit şi care aşteaptă de prea mult timp să beneficieze de un loc în care să poată locui decent.Construcţia de locuinţe sociale şi pentru tineri în cartierul Mondial Bocşeirezolvarea problemelor cu care se confrunta cetăţenii din acest cartier care locuiesc în chirie pe partea dreaptă şi care nu îşi pot întocmi decât acte de identitate provizorii. Tot în acesta zona vor fi modernizate trotuarele şi va fi construit un parc şi locuri de joacă pentru copii, dar şi un teren de sport şi vor fi modernizate instalatiiile electrice şi iluminatul public şi se vor introduce reţele de gaz, apă şi canalizare.

Finalizarea Grădiniţei din Cartierul Eftimie Murgu (Baltă Lată), care va include şi o creşă şi construcţia unei creşe, grădiniţe şi a unei şcoli în Cartierul Stadion, pentru că părinţii din această zonă a Lugojului să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze până la celelalte creşe, grădiniţele şi şcoli din oraş.
pentru că părinţii din această zonă a Lugojului să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze până la celelalte creşe sau grădiniţe din oraş.

Realizarea unui teren de sport şi cel puţin a unui loc de joacă pentru copii în fiecare cartier din Lugoj,precum şi întreţinerea şi igienizarea corespunzătoare şi în permanentă a acestora.

Transportul public de călători va rămâne gratuit pentru toate categoriile de persoane care se încadrează în lege şi va fi unul permanent în condiţii civilizate şi de siguranţă a tuturor copiilor, în drumul lor spre şcoală sau către domiciliu, indiferent în ce cartier al Lugojului locuiesc sau la ce şcoală din oraş învaţa şi reabilitarea şi modernizarea tuturor staţiilor de autobuz şi dotarea acestora cu sisteme de siguranţă pentru călători.

Salubrizarea în permanentă a tuturor cartierelor, fiindcă un program de curăţenie pentru oraş, parcuri, străzi cu case şi cartiere de blocuri NU înseamnă doar adunatul pubelelor, ci şi maturatul, aspiratul şi spălatul străzilor, curăţarea parcurilor şi igienizarea locurilor de joacă pentru copii, după un program care să fie respectat şi verificat.Toate acestea se vor realiza cu ajutorul unor echipamente moderne, de la aspiratoare stradale, până la echipamente moderne şi eficiente pentru spălatul străzilor şi aleilor sau deszăpezirea acestora şi utilaje pentru adunatul frunzelor, ridicatul şi transportul deşeurilor vegetale şi municipale.

Reabilitarea, modernizarea și dotarea Spitalului Municipal Lugoj şi îmbunătăţirea accesului la serviciile medicale pentru toţi cetăţenii.

Animalele fără stăpân vor fi ridicate de pe străzi şi vor fi îngrijite şi tratate corespunzător în Adăpostul Primăriei.

Modernizarea Centrului de zi pentru adulţi cu handicap neuropsihic şi dotarea acestuia cu un mijloc de transport adecvat pentru beneficiarii centrului.

Realizarea unui spaţiu adecvat de relaxare şi agrement pentru seniorii din Lugoj şi includerea persoanelor de vârsta a treia în viaţa socială activă, pentru menţinerea sau ameliorarea capacităţilor fizice şi intelectuale ale persoanelor vârstnice, facilitarea şi încurajarea legăturilor interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice prin implicarea în activităţi ce au caracter recreativ şi socio-cultural, precum şi prin dezvoltarea unei atitudini de întrajutorare între semeni.

Reabilitarea tuturor sistemelor de semaforizare şi iluminarea trecerilor de pietoni cu echipamente inteligente cu led, pentru evitarea accidentelor care au loc în aceste locuri, precum şi pentru înlocuirea tuturor corpurilor de iluminat public din Lugoj cu lămpi moderne cu led, fiindcă în condiţiile actuale cu toţii suntem nevoiţi să aşteptăm luni de zile pentru schimbarea unui bec ars.

Amplasarea în fiecare parc din Municipiul Lugoj a coşurilor speciale pentru animale de companie şi amenajarea locurilor destinate animalelor de companie, denumite canisite, pentru a se evita contactul acestora cu locurile de joacă pentru copii.

Sistematizarea traficului rutier pe sensuri unice în zonele rezidenţiale şi crearea de piste de biciclete cu delimitarea clară a spaţiului intre drumul rutier şi acestea şi extinderea acestora către zonele industriale şi cele de agrement de pe raza Municipiului Lugoj, precum şi pentru reabilitarea şi asfaltarea tuturor străzilor şi trotuarelor din Lugoj care au mai rămas de asfaltat.

Spaţiile verzi din jurul blocurilor vor fi date în administrare locatarilor care doresc să le îngrijească, fiindcă de multe ori cetăţenii au fost un bun exemplu pentru administraţia locală în privinţa amenajării şi îngrijirii acestor spaţii. Voi asigura sprijinul logistic pentru ridicarea tuturor deşeurilor vegetale, atât pentru cetăţenii care locuiesc la bloc, dar şi pentru cei care locuiesc la case.

Achiziţionarea unor toalete publice moderne, adaptate şi persoanelor cu dizabilităţi, care se dezinfectează singure după fiecare utilizare cu odorizant, distribuitor de hârtie igienică şi uşi cu deschidere şi închidere automată, racordabile la sistemul de canalizare, şi electricitate şi amplasarea acestora în special în parcuri, dar şi în alte zone de interes public.

Transformarea fostei Centrale Termice din cartierul Micro IV într-un Centru de joacă in-door (loc de joacă închis pentru copii) şi a unui parc în faţa acestui imobil, cu locuri de parcare pe părţile laterale, deoarece nu există nicio locaţie publică în care părinţii să îşi poată duce copiii să se joace în perioda sezonului rece, când afară plouă, ninge sau e prea frig şi locurile de joacă în aer liber nu pot fi folosite. Mulţi părinţi din Lugoj, între care mă număr şi eu, nu ne permitem să mergem întotdeauna cu copiii la Timişoara, la locurile de joacă din Mall, însă putem realiza un astfel de loc de joacă pentru copii la Lugoj, loc de care să ne bucurăm cu toţii, bunici, părinţi şi copii.

Vor fi multe de făcut pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii noastre a tuturor şi pentru a înfrumuseţa cartierele în care locuim, pentru a îmbunătăţi siguranţă şi integritatea noastră şi a copiilor noştri şi de aceea vom stabili împreună cu dumneavostra priorităţile, pentru a fi cu toţii de acord cu privire la modul de realizare a acestora. Cu votul dumneavostra din 27 septembrie, pentru candidatura mea la funcţia de Primar şi pentru cea de consilier local, împreună cu echipă formată din colegii mei din Partidul Mişcarea Populară Lugoj (PMP), voi reuşi să fac toate aceste lucruri pentru dumneavoastră!

Votaţi Liviu Brindusoni – PRIMAR şi echipa PMP la CONSILIUL LOCAL, poziţia 3 pe buletinul de vot! E vremea schimbării şi e timpul să ne implicăm cu toţii pentru a decide împreună ce facem cu viitorul nostru, al copiilor şi nepoţilor noştri! Toţi pentru Lugojul nostru!

 

Lugoj Expres Lugojul are nevoie de oameni dedicați! Cele mai mărunte fapte, valorează mai mult decât cele mai măreţe intenţii! (P) primar PMP Lugoj PMP Lugoj Liviu Brîndușoni Consiliul Local Lugoj candidat

Comandat: Partidul Mișcarea Populară Timiș; COD MANDATAR 21200020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.