Lugojean, în arest! Și-a amenințat soția și a încălcat ordinul de protecție

Poliţiştii lugojeni au reținut, marți seara, un bărbat de 50 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de “încălcarea ordinului de protecție” și “amenințare”.

IPJ Timiș a anunțat că, aseară, în jurul orei 20:00, polițiștii lugojeni au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 51 de ani, cu privire la faptul că soțul acesteia, un bărbat de 50 de ani, ar fi amenințat-o cu acte de violență. În urma verificărilor efectuate, a reieșit că în perioada 22.07.2022-26.07.2022, femeia ar fi fost amenințată cu acte de violență de soțul acesteia, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințare” și emis un ordin de protecție provizoriu.

Bărbatul nu a respectat însă ordinul de protecție, iar în jurul orei, 22:35, polițiștii lugojeni, au fost sesizați din nou de femeia în vârstă de 51 de ani, cu privire la faptul că soțul acesteia a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis la data de 26.07.2022, de polițiștii Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, prin care i s-a impus acestuia să păstreze o distanță minimă de 250 de metri față de soția lui, precum și față de locul de muncă și de locuința acesteia, bărbatul revenind la domiciliul comun. De asemenea, bărbatul, înainte de a reveni la locuința comună, ar fi amenințat-o din nou cu acte de violență pe soția acestuia.

Având în vedere cele constatate, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “încălcarea ordinului de protecție” și „amenințare”, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.