Licitație demarată pentru sensul giratoriu din „intersecția morții”, de pe centura Lugojului

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a demarat licitația pentru realizarea sensului giratoriu de pe DN 6 – șoseaua de centură a municipiului Lugoj, la intersecția cu DJ 680, spre Tapia și Măguri, zonă în care s-au produs numeroase accidente de circulație.

Anunțul a fost făcut de către Călin Dobra, noul primar ales al municipiului Lugoj:

„Am promis! Și nu am pierdut timpul! Sensul giratoriu de pe Centura Lugojului, zonă cunoscută drept ”intersecția morții”, din cauza numărului mare de accidente, va fi construit în cel mai scurt timp. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a demarat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate, proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire și a proiectului tehnic de execuție. În ultimii 4 ani, Primăria Lugoj nu a fost în stare să dea drumul acestui proiect atât de necesar în comunitate. E aceeași indolență cu care eram obișnuiți, dar, de care, în sfârșit orașul a scăpat. Acum, investiția aflată în administrarea CNAIR are undă verde!” 

Lucrarea va fi realizată cu fonduri de la Banca Europeană de Investiții (BEI).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.