Leaders la Hasdeu. Training vocațional pentru 25 de elevi din Lugoj
La Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Lugoj a început, în 22 iunie, programul LEADERS Explore pentru liceeni.
Prin acest program, 25 de elevi de la liceele din Lugoj (18 de la Colegiul Național „Iulia Hasdeu”, patru de la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” și trei de Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște”), în urma unei selecții riguroase, au obținut o bursă de participare la un training intensiv de orientare vocațională.
Programul este centrat pe competențe și răspunde adolescenților la întrebările esențiale:
- Ce valori am?
- Care-mi sunt punctele forte?
- Ce mă motivează?
- Ce rol mi se potrivește?
La sfârșitul programului, participanții vor primi certificarea LEADERS Explore, primul nivel în leadership, ce atestă competențele dobândite.