La Lugoj începe, săptămâna viitoare, campania „Curățenia de toamnă”
Primăria Municipiului Lugoj organizează, în perioada 18 noiembrie – 6 decembrie 2024, prin Serviciul Spații Verzi, campania „Curăţenia de toamnă”.
„Cetăţenii vor depozita deşeurile vegetale în faţa imobilelor, în grămezi fără a fi legate cu sârmă. Se vor colecta doar deşeuri vegetale (resturi provenite din tăierea pomilor, a viţei de vie, etc.)”, a anunțat Primăria Lugoj.
În cadrul campaniei ,,Curăţenia de toamnă” nu se colectează materiale rezultate din construcții și nici un alt fel de deșeuri în afară de deșeurile vegetale.