Jandarmii din Lugoj s-au mobilizat și au ajutat 130 de câini fără stăpân
Jandarmii din cadrul Detașamentului 6 Lugoj s-au mobilizat pentru a ajuta cele 130 de animale fără stăpân aflate în grijja Asociației „Luptând Salvăm o Viață”.
În ajunul sărbătorilor, jandarmii lugojeni, coordonați de căpitanul Andrei Paraschivu, au donat baloți de paie și hrană pentru cei 130 de câini din adăpost, alături de care au și petrecut câteva momente.
Gestul admirabil al jandarmilor lugojeni a fost apreciat și de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș.
„În prag de sărbători, căpitan Paraschivu Andrei împreună cu subofițeri din cadrul Detașamentului 6 Jandarmi Lugoj au pregătit adăposturile de iarnă pentru 130 de câini. Alături de Asociația „Luptând Salvăm o Viață” au grijă ca cei mai buni prieteni ai oamenilor să aibă un adăpost curat, călduros și mâncare suficientă pe timpul iernii.
Întrebat de unde ideea aceasta, Andrei ne-a răspuns că încă din copilărie a avut un atașament deosebit față de animale, în special față de câini. Iubitor de animale, așa cum îl cunoaștem, Andrei merită recunoștința noastră pentru acțiunile sale caritabile”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
(Foto: IJJ Timiș)