Invitație la volei: CSM Lugoj întâlnește Știința Bacău
CSM Lugoj va întâlni, în etapa a șaptea a campionatului primei ligi la volei feminin, pe Știința Bacău, una din echipele favorite ale întrecerii interne, formaţia din România cu cele mai multe jocuri în Cupele Europene intercluburi.
„E nevoie de sprijinul susţinătorilor, acum mai mult decât în alte rânduri, la un joc ce are ca obiectiv un spectacol de volei şi, de ce nu, un rezultat bun în faţa unei echipe care dispune de numeroase sportive cu valoare probată pe plan intern şi internaţional”, au transmis conducătorii formației lugojene.
Meciul va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie, începând cu ora 18:30, în Sala Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu”. Intrarea este liberă!