Internațional Lugoj Art Festival – ediția a II-a

Cele mai importante manifestări de artă plastică contemporană din România se vor reuni sub egida Internațional Lugoj Art Festival – ediția a II-a. în perioada 22 martie – 23 aprilie 2023, ]n generoasele spații ale Galerie de Artă și ale Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.

Manifestarea este organizată prin bunăvoința Primăriei Municipiului Lugoj în parteneriat cu Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj și Dan Tudor Truică, curator independent.

Vor  fi prezenți pe simeze artiști din România, Ungaria, Grecian și Bulgaria, cu lucrări de pictură, grafică, artă decorativă, scenografie și  sculptură.

22 martie, ora 18.00

Expoziția “Maeștrii tapiseriei românești”, la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj

Expoziția intitulată „Maeștrii tapiseriei românești” va cuprinde lucrări de o valoare inestimabilă, realizate de o parte dintre cei mai reprezentativi creatori de frumos din sfera artelor decorative. Artiștii fac parte din diferite generații, din diferite filiale UAPR, iar prin lucrările prezentate în generosul spațiu al Muzeului de Istorie, Etnografie si Artă Plastică Lugoj, se va construi o simeză omogenă și prețioasă. Artiștii prezenți pe simeze sunt: Rodica Banciu Regep, Adriana Canija Popa, Ana Hoble, Ruxandra Sibil Mermeze, Mihai Moldovanu, Gabriela Naftanailă Levențu, Cela Neamțu, Victoria Caraiman Pastuch, Lucia Puscasu, Ana Maria Rugescu și Nicolae Zimbroianu.

 

23 martie, ora 18.00

“Konstantin Donchev” (Bulgaria) – expoziție de pictură, la Galeria de Artă Lugoj

Fiecare imagine are o construcţie ascunsă, disimulată sau evidentă, de forme geometrice şi de direcţii ordonatoare, care dau stabilitate compoziţiei. Dar o asemenea ordonare de forme, făcută cu rigoare şi seriozitate, poate fi ineficientă artistic, dacă elementele care intră în alcătuirea ei nu au originalitate plastică pregnantă şi nu impun o viziune personală asupra temei abordate. În cazul domnului Konstantin Donchev tehnica aleasă este cea minimalistă. Pictorul duce la un alt nivel de înțelegere, mai personal, mai stilizat, mai clar, această tehnică. Construirea unui drum personal se bazează pe studiul temeinic al înaintaşilor, dar şi pe o deschidere către modalităţile contemporane de expresie plastică.

 

24 martie, ora 18.00

“Arta graficii” – un semn, un simbol, un sens – Lucia Osz Trancota, Vasile Săraci, Alexandru Szabo, la Galeria de Artă Lugoj

„Stilul e omul”, adică artistul cu toate calităţile şi defectele sale, cu entuziasmul şi tristeţea, cu deciziile şi îndoielile pe care le pune în fiecare lucrare. Sinteza elementelor folosite de artiști, filtrate prin personalitățile lor, ajută la naşterea unei forme originale de expresie. Stilul este pecetea personalităţii creatorilor de excepţie, semnul heraldic de neconfundat care-i singularizează în arta contemporană.

 

“Sublim” – expoziție de pictură Cornelia Victoria Dedu și Aurelia Matei, la Galeria de Artă Lugoj

Expoziția intitulată „Sublim” va cuprinde lucrări recente semnate de Cornelia Victoria Dedu și lucrări neexpuse semnate de Aurelia Matei. Originalitatea, unicitatea formelor folosite, singularitatea modalităţilor de organizare compoziţională a suprafeţei, dublate de o cultură estetică şi filosofică, toate la un loc impun un stil şi o personalitate puternică în arta plastică românească a celor două artiste.

 

25 martie, ora 18.00

“Atemporal – scenografia între formă și energie” – expoziție de scenografie Vittorio Holtier, la Galeria de Artă Lugoj

Expoziția intitulată „ATEMPORAL – scenografia între formă și energie” va cuprinde lucrări antologice semnate de Vittorio Holtier, un important scenograf român, un artist care a scris istorie prin calitatea actului creator, un simbol al plastici contemporane românești.

 

Salonul Național de Artă Plastică “Atitudini Contemporane”, la Galeria de Artă Lugoj

După succesul primei ediții, International Lugoj Art Festival ajunge anul acesta la cea de-a doua ediție prin sprijinul Primăriei Lugoj și al Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Lugoj. Acest proiect propune 8 secțiuni distinctive, pornind de la pictură, grafică, tapiserie, scenografie și sculptură, vom ajunge la corespondențe muzicale prin realizarea unor serii de concerte. Manifestarea este realizată de Primăria Municipiului Lugoj, Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj, Galeria de Artă Lugoj și Dan Tudor Truică, curator independent, fondator TRUICART Events Brand. Va fi lansat albumul de artă al manifestării, care prezintă toate secțiunile festivalului.

Salonul Național de Artă Plastică “Atitudini Contemporane” a reprezentat din 2008 până în prezent, pentru manifestarile de artă contemporană românească un eveniment cu totul special atât prin format cât și prin diversitatea lucrărilor prezentate pe simeze. Ajuns la cea de a XVI-a ediţie, evenimentul a fost prezentat în 58 de orașe și în 115 spații expoziționale. Astăzi, pentru organizatori, această expoziţie are un caracter internaţional prin larga conexiune postmodernă. Artiștii prezenți pe simeze la cea de-a doua etapă a celei de-a 15-a ediții a Salonului sunt: Geta Adam, Roxana Alexa, Andana Călinescu, Ioana Enescu Truică, Adrian Garbis Hofman, Sarah Raluca Miulescu, Daniela Orăvițeanu, Magdalena Paree Hahn, Dan Tudor Truică, Virginia Videa, Dorina Zah și Monica Zarioiu Tudorică.

 

“George Bilan” – expoziție de sculptură, la Galeria de Artă Lugoj

Sculptorul George Bilan va aduce prin expoziția personală de sculptură câte un accent tridimensional în toate secțiunile paralele găzduite în spațiile expoziționale ale Galeriei de Artă Lugoj. Recital de pian prof. Eliana Zah și studenții săi, Cut David, Carla Constantinesco, Emily Constantinesco și Isabelle Vegh. În program lucrări compuse de A. Diabelli, F. Chopin, P. I. Ceaikovski, E. Satie, C. Debussy, M. Raven, precum și aranjamente după F. Lehar și E. Grieg.

 

27 martie, ora 18.00

“Evangelia Taka” (Grecia) – expoziție de pictură, la Galeria de Artă Lugoj

Această expoziție prezintă o parte din creația din ultimii ani, reprezentări figurative ale spațiului înconjurător, interior sau exterior, un detaliu sau o expresie bine studiată, pe care artista a dorit să le expună pe pânză pentru a reda un efect plastic personal.

 

Expozițiile din cadrul Internațional Lugoj Art Festival vor putea fi vizitate până în data de 23 aprilie 2023.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.