Întâlnire ecumenică de rugăciune pentru unitatea creștinilor, la Biserica Creștină Baptistă”Harul”
Reprezentanţii cultelor din Lugoj au marcat şi anul acesta „Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor”, eveniment ecumenic care este sărbătorit la nivel mondial, începând din anul 1968, la începutul fiecărui an, pe parcursul a opt zile, de către bisericile creştine din întreaga lume, pe baza textelor elaborate în colaborare de către Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.
Tema rugăciunii din acest an s-a bazat pe un citat luat din cartea Faptele Apostolilor (Fap 28,2): „Ne-au arătat o bunăvoinţă neobişnuită”. Materialul şi rugăciunile au fost pregătite de Bisericile creştine din Malta şi Gozo, Christians Together in Malta (Creştini împreună în Malta). La 10 februarie 2019, aceştia au celebrat sărbătoarea Naufragiul Sfântului Pavel, moment descris pe larg în ultimele capitole ale cărţii Faptele Apostolilor.
La întâlnirea ecumenică din acest an, care a avut loc în Biserica Creștină Baptistă „Harul”, au participat reprezentanţii tuturor bisericilor creştine din municipiu, preoţi şi credincioşi.
Manifestarea a fost deschisă de pastorii David Nicola și Ionel Tuțac, reprezentanții bisericii gazdă, după care au transmis mesaje şi au rostit rugăciuni specifice pentru unitatea creştinilor:
- P.S. Alexandru Mesian – episcopul greco-catolic de Lugoj;
- P.On. Ioan Cerbu – protopopul ortodox român al Lugojului;
- preotul Mihail Titi Dumitresc – protopopul Bisericii Romano-Catolice;
- P.On. Ilie Albiciuc, protopopul Bisericii Ortodoxe Ucrainene;
- Bódis Ferenc – protopopul Bisericii Reformate;
- Ivan Bloch – reprezentantul Comunității Evreiești;
- pastorul Walter Sinn – parohul Bisericii Evanghelice;
- presbiterul Alin Tec – reprezentantul Bisericii Penticostale;
- pastorul Beniamin Indru – reprezentantul Bisericii Baptiste „Efrata”
Corul și formațiile Bisericii Creștine Baptiste „Harul” au interpretat cântece religioase.
Printre credincioşii de diferite confesiuni care au participat la această manifestare ecumenică s-au aflat şi primarul Francisc Boldea și consilierul județean Mihai Bojin, care a transmis un mesaj din partea președintelui președintelui Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și a instituției Consiliului Județean, centrat pe „mulțumire și respect”.
Iar primarul Francisc Boldea a spus: „Suntem aproape 50.000 de oameni pe care Dumnezeu ne-a binecuvântat să trăim aici, la Lugoj, indiferent de confesiune și limba vorbită, toți trebuie să contribuim la unitatea creștinilor”, amintind și faptul că bisericile din Lugoj vor beneficia și în acest an de finanțare de la bugetul local, „pentru a vedea în fiecare zi că se construiește ceva pe bângă biserică și că se ia din presiunea pe enoriași”.
Manifestarea s-a încheiat, conform tradiției, cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” în limbile maghiară, germană, ucraineană, engleză și română.
La Lugoj, „Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor” a fost celebrată, începând din anul 1997, prin întâlniri ecumenice organizate la Biserica Română Unită, Greco-Catolică (în 1997, 2003, 2009 și 2016), Biserica Ortodoxă Română (1998, 2004, 2010 și 2017), Biserica Romano-Catolică (1999, 2005, 2011 și 2018), Biserica Ortodoxă Ucraineană (2000, 2006, 2012 și 2019), Biserica Creştină Baptistă „Harul” (2001, 2007 şi 2013), Biserica Reformată (2002, 2008 și 2015) şi Biserica Penticostală „Filadelfia” (2014).
Pingback: Evanghelicii și ecumenismul (2) – Facebook-ul nostru cel de toate zilele | RoEvanghelica
Cred,FrDavid ca acaste intilnir din 2020 care sunt politice si fac rau, amestecind griul cu pleava, nu se pot compara cu cele din 1980 de la mult iubitul nostru Lugoj,urmariti de aceia cu care acest Ionel Tutac se uneste….Nu e locul tau acolo!