Începe Evaluarea Națională! Absolvenții claselor a VIII-a, așteptați la examen

Începând de marți, 18 iunie, aproape 500 de absolvenți ai claselor a VIII-a din Lugoj și localitățile învecinate vor susține Evaluarea Națională în cele patru centre de examen din municipiul de pe  malurile Timișului.

Examenul începe cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi, 20 iunie, se desfăşoară proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba şi literatura maternă.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev, iar probele sunt monitorizate audio-video.

Primele rezultate ale examenului vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen), iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Anul acesta, în județul Timiș s-au înscris la Evaluarea Națională 4.921 de elevi, care susțin probele în  cele 51 de centre de examen.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.