Încă un festival, la Lugoj: Festivalul Internațional de Teatru „FESTteamART”
Casa de Cultură a Municipiului Lugoj intenționează să organizeze, în perioada 25-29 octombrie, cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „FESTteamART”.
În acest sens, conducerea Casei de Cultură a solicitat Consiliului Local Lugoj completarea agendei manifestărilor culturale pe anul 2023 (proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a aleșilor lugojeni) și alocarea a 80.000 de lei din bugetul local pentru organizarea festivalului, bani care vor fi folosiți pentru tipărituri și trofee (6.000 de lei), cazare (38.000 de lei) și masa participanților (36.000 de lei).
După cum au precizat organizatorii, la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „FESTteamART” vor participa trupe din Assos-Perigiali (Korintos) – Grecia, Vârșeț – Serbia, Brașov, Medgidia, Roman, Caracal, Tulcea, Fălticeni, Mediaș și Lugoj, care vor prezenta piese de teatru pentru copii și pentru adulți.
În cadrul festivalului vor avea loc și acțiuni culturale conexe: lansări de carte, expoziții de pictură, work-shop-uri teatrale, simpozioane, întâlniri public – artiști – presă.