Impact violent pe calea ferată, între un tren de călători și un TIR
Un grav accident feroviar a avut loc, sâmbătă după-amiază, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Oloșagului, din Lugoj.
Șoferul unui autotren nu a respectat semnalele acustice și luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată, iar remorca TIR-ului a fost spulberată de trenul de călători IR 1798, care circula de la Timișoara spre București.
În urma coliziunii, remorca TIR-ului a fost distrusă în totalitate, iar locomotiva trenului a fost avariată. Șoferul, în vârstă de 46 de ani, a scăpat nevătămat, la fel ca și cei circa 400 de călători, care se aflau în cele nouă vagoane ale garniturii de tren. De îngrijiri medicale a avut nevoie doar mecanicul trenului, în vârstă de 52 de ani, care a fost rănit ușor.
Trenul va ajunge la București cu zeci de minute întârziere, după ce i-a fost atașată o altă locomotivă.