Hoții au dat iama prin magazinele din Lugoj și Făget
Polițiștii din Făget au identificat doi bărbați, de 50 și 55 de ani, bănuiți de comiterea mai multor furturi pe raza orașului Făget și a municipiului Lugoj.
În fapt, în cursul lunii februarie a.c., cei doi bărbați au pătruns în cinci societăți comerciale, unde, profitând de neatenția clienților și angajaților, au sustras mai multe portofele și sticle cu băuturi alcoolice.
Prejudiciul în valoare de peste 2000 de lei a fost recuperat de polițiști și predat păgubiților.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cei doi hoți fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi bărbați.