Gimnastul lugojean Andres Mihai Tătar – 6 medalii în finalele pe aparate ale Campionatului Național al Juniorilor III

Finalele pe aparate ale Campionatului Național pe Echipe și Individual al Juniorilor III – nivel 1 și 2, au adus gimnaștilor de la CSȘ Lugoj încă 6 medalii.

Cele 6 medalii au fost cucerite de Andres Mihai Tătar în concursul rezervat gimnaștilor de nivel 2 (10-11 ani).

După ce a cucerit argintul la individual compus, gimnastul de la CSȘ Lugoj a urcat pe podium și în toate cele șase finale pe aparate, cucerind patru medalii de argint, la sol (cu 25.050 puncte), cal cu mânere ( 23.950 puncte), sărituri (24.900 puncte) și bară fixă (22.400 puncte), precum și două medalii de bronz, la inele (23.250 puncte) și paralele (23.050 puncte).

Ceilalți  gimnaști lugojeni calificați în finalele pe aparate (la nivel 2) au obținut următoarele rezultate:

  • Cristian Olteanu – locul 5 la sărituri (24.350 puncte) și bară fixă (18.950 puncte), locul 6 la cal cu mânere (20.400 puncte),  locul 7 la paralele (18.300 puncte), locul 8 la sol (cu 22.950 puncte);
  • Dorin Cristian Opriș – locul 4 la sărituri (24.600 puncte) și locul 6 la bară fixă (18.800 puncte).

Cele 6 medalii de aur în concursul pe aparate de la nivel 2 au fost cucerite de Alexandru Urzică (Dinamo București), fiul fostului campion olimpic, mondial și european Marius Urzică.

În finalele pe aparate de la nivel 1, CSȘ Lugoj nu a avut reprezentanți.

La ediția din acest an a Campionatului Național pe Echipe și Individual al Juniorilor III, care a avul loc la Lugoj, au participat peste 60 de sportivi de la 13 cluburi din țară:  CSȘ Sibiu, CSȘ Brasov, CSȘ Resita, CSȘ 1 Timișoara, CSȘ Steaua, CSȘ Gloria Arad, CSȘ Lugoj, CSȘ Dinamo, CSM Cluj Napoca, CSȘ Buzău, CSA Steaua, LPS Bistrița, LPS Tg. Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.