Gărâna Fusion Festival, la început de august, în Poiana Lupului

La Gărâna, în Poiana Lupului, locul unde s-a scris istorie pentru Festivalul Internațional de Jazz, se va desfășura, în perioada 3-5 august 2018, un alt eveniment care se anunță unul de excepție: Gărâna Fusion Festival.

A doua ediție a Gărâna Fusion Festival aduce pe scena din Poiana Lupului artiști legendari din Statele Unite ale Americii și Germania, dar și din Olanda, Ungaria, Serbia și România. Două nopți și o zi spectatorii vor fi purtați de la blues-ul autentic și apăsat din Mississippi până la ritmul alert, bassul electric și ritmul afro-american dansant al funk-ului new-yorkez, în ritmuri de soul, rock, jazz și avant-garde.

Un eveniment de excepție produs artistic de Dean Bowman, un nume important al scenei de jazz, rock și avant-garde al New York-ului, va debuta cu seara de vineri, 3 august, cu recitaluri excepționale și inedite ce vor purta mintea și sufletul de la blues la jazz, funk, pop și rock, cu Cristi Iakab & The Road band (România), Adan Haraszti Project (Ungaria) și Rares Totu feat. Dean Bowman. Prima seara va fi încheiată de The Petting Blues Band (Serbia), împreună cu legendarul Michael Hill (USA) – chitaristul și vocalistul new-yorkez și al blues-ului “apăsat” inspirat din Mississippi Delta.

Seara de sâmbătă, 5 august, promite să înceapă în același mirific amalgam muzical cu minunatul Dixie Krauser/Bass and Fusion, magnificul toboșar american Tony Cintron, colegul și colaboratorul preferat al lui Joe Bonamassa și inegalabilul Joseph Bowie/Mr. Defunkt, fondatorul band-ului Defunkt. Seara se încheie nebunește, cu recitalul cunoscutului Branko Trijik, într-un tribut James Brown excepțional.

Duminica va debuta în armonii de Gospel şi Negro Spiritual care vor răsuna în Poiana Lupului dumnezeiește, pentru că, dacă spunem gospel, spunem Dumnezeu și dacă spunem Poiana Lupului, ne apropiem mult de îngeri.

Visions of Dreams Chorus și Canaan Land Band feat. Dean Bowman (SUA/RO) ne vor ajuta să ducem spiritul acolo unde puțini pot ajunge, prin muzica lor, ritmul mişcat și o pronunţată amprentă purtând semnătura sclavilor africani de pe plantaţiile americane, dar şi prin melodiile de o adâncă expresivitate.

Detalii pe pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/207210979861421/

Bilete disponibile online pe www.AmBilet.ro (early bird) și la casa de bilete din Gărâna, Poiana Lupului.

Lugoj Expres Gărâna Fusion Festival, la început de august, în Poiana Lupului Visions of Dreams Poiana Lupului gospel Gărâna Fusion Festival Gărâna festival eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.