Festivalul „Zilele Veverițelor”, la Buziaș

La Buziaș va avea loc, la sfârșitul acestei săptămâni, un eveniment care promite multă distracție, mâncare și băutură pentru toate gusturile: Festivalul „Zilele Veverițelor”.

Festivalul, ajuns la cea de-a VIII-a ediție, este organizat de Primăria Buziaș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, al Asociației pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș și al Asociației Culturale Izvorașul Buziaș.

Participanții sunt așteptați cu numeroase surprize, dar și cu deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din Banat”.

Pe lângă oferta gastronomică extrem de delicioasă, programul artistic este foarte atractiv și variat, reunind artiști de marcă ai Banatului și din țară.

Festivalul începe sâmbătă, 1 iunie, la ora 10, cu un concert de Quintet de corzi pe Colonadă, iar de la ora 16:00, scena va găzdui spectacole de muzică ușoară susținute de formațiilor Cu Asar, Explosive, Springtime Band și Silvia Stoiana.

Seara va fi încheiată de un spectacol exploziv susținut de Orchestra condusă de maestrul Miša Mijatović, alături de soliștii Milica Milovanović și Radiša Urošević din Serbia.

Duminică, 2 iunie, ziua începe la ora 10:00 cu un program de divertisment pentru copii, oferit de trupa de animatori „TAIMPARTY”.

La ora 14:00 va avea loc concursul gastronomic „Cele mai bune sarmale din Banat”, iar între orele 13:00 și 22:00, publicul va putea savura un spectacol de ansambluri folclorice și soliști invitați.

Participă: Ansamblul Hora Belințului, Ansamblul „Laleaua Pestriță” din Nițchidorf, Ansamblul „Vermeșana”, Ansamblul de Dansuri Germane „Vergissmeinnicht” din Buziaș, Ansamblul „Izvorașul” Tineret și Junior de la Casa de Cultură Buziaș, Ansamblul „Sorocul” al Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor – Primatim Timișoara și Ansamblul „Junii Gugulani”.

Soliștii invitați la festival sunt: Ramona Vita, Liliana Laichici, Vasile Conea, Adrian Stanca, Carmen Popovici, Felicia Stoian, Cornelia Lupulescu, Ramona Gomboș, Oana Stanca, Raluca Stanca, Roxana Teodorescu, Franceska Rif, Sebastian Rămneantu, Darius Heghes, Trocan Sergiu, Razvan Poienar, Dugălie Sorin, Ramona Ilieș Drăgan, Patricia Cimponieru și Adela Jurchescu.

Organizatorul spectacolului este Casa de Cultură Buziaș, coordonată de Adrian Stanca.

 

Lugoj Expres Festivalul „Zilele Veverițelor”, la Buziaș Zilele Veverițelor Buziaș zilele veverițelor folclor Festivalul Zilele Veverițelor festival Buziaș concursuri Cele mai bune sarmale din Banat Buziaș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.