Festivalul Internațional „Veterani” – ediția a IV-a

Municipiul Lugoj va găzdui, la sfârșitul acestei săptămâni, cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional “Veterani”, organizat de către Asociația FOA – Fusion of Arts cu sprijinul financiar al Primăriei  Lugoj.

Festivalul este dedicat contelui Federico Veterani, un erou al Lugojului, care și-a dat viața pentru apărarea orașului de invazia otomană.

Timp de două zile, în  24 și 25 septembrie, în cadrul festivalului vor avea loc spectacole de teatru, cu statui și tablouri vivante, recitaluri de muzică medievală, expoziție de arme medievale, parada costumelor și multe alte surprize.

 Vineri, 24 septembrie, la  Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, de la ora 16:00 va avea loc Simpozionul internațional „Arta-i participativă”, cu participanți din Polonia – Teatr Biuro Podróży, Italia – Teatro dei Venti, Grecia – Prisma și Labillusions, România – Fusion of Arts, urmat, de la ora 18:00, de un recital pian susținut de Patricia Roșca, elevă a Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, laureată a Festivalului Internațional de Pian ”Clara Peia”. și de un concert – Serenada, susținut de violonistul Florin Paul (Germania) și pianista Dana Paul Giovaninetti (Franța), cetățeni de onoare ai municipiului Lugoj.

Sâmbată, 25 septembrie, evenimentele se vor desfășura, la Universitatea Europeană Drăgan, după următorul program:

  • ora 10:00 – ”Prâslea cel Voinic și livada de aur”, spectacol interactiv pentru copii, FOA;
  • ora 11:00 – ”Infinity Arts” (România), Atelier dans; ”Foolosophy Entertainment” (Serbia), atelier de jonglerie;
  • ora 16:00 – Moment de teatru stradal- statui vivante, FOA;
  • ora 17:00 – Parada costumelor, cu plecare de la Casa de Cultură a Sindicatelor;
  • ora 17:30 – Peregrinii & Amor Flammis (România), Atelier jonglerii, duel scenic;
  • ora 18:30 – Peregrinii & Amor Flammis (România), spectacol de muzică istorică;
  • ora 19:30- Kaspar – moment artistic de teatru cu artiști din România, Italia, Grecia, Polonia.
  • ora 20 – trupa Springtime Band 2.1 – concert country-rock, urmat de concertul jazz Dom Stage (Italia) FOA Band și Alessio Campogiani (Italia);
  • ora 21:00 – Infinity Arts; moment artistic, dans;
  • ora 21:30 – Peregrinii & Amor Flammis, spectacol de muzică istorică, coregrafii pirotehnice și jonglerii cu foc.

Contele Marsello Frederico Veterani, conte de Urbino s-a ocupat de apărarea Transilvaniei și Banatului, începând cu anul 1694. A fortificat orașele Orșova și Caransebeș. La 17 mai 1694, împăratul Leopold I l-a înaintat la gradul de Feldmarschall. În septembrie 1695 a avut loc Bătălia de la Lugoj, în care Veterani i-a înfruntat pe otomani cu șapte regimente de cavalerie (circa 6500 de oameni) și cu 800 de infanteriști. Imperialii erau depășiți numeric de mai mult de zece ori, iar Veterani a fost rănit. Deși soldații săi au încercat să-l ia de pe câmpul de luptă, au fost ajunși din urmă de turci. Veterani a fost decapitat, iar capul a fost prezentat sultanului Mustafa al II-lea, care a poruncit ca Veterani să fie îngropat unde murise.

Lugoj Expres Festivalul Internațional "Veterani" - ediția a IV-a teatru stradal statui vivante spectacol de teatru simpozion internațional recital de pian parada costumelor muzică medievală Lugoj jonglerii cu fovc jonglerii jazz Festivalul Veterani Festival Medieval festival Lugoj coregrafii pirotenice Contele Veterani Asociația FOA – Fusion of Arts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.