Femeile din PSD Lugoj au dăruit rechizite și dulciuri preșcolarilor de la Școala Gimnazială Nr.4

Organizația de femei a PSD-Lugoj a făcut o surpriză, la începutul noului an școlar, celor mai mici elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 4.

În cadrul acțiunii „Primul clopoțel”, cei 50 de copii din clasele pregătitoare au primit, din partea doamnelor social-democrate, pachete cu rechizite şi dulciuri.

“Este o acțiune de tradiție a Organizației de femei a PSD Lugoj, care acum a ajuns la Școala Gimnazială nr. 4, după ce în anii trecuți am fost la alte școli din Lugoj. Cum ziua de azi reprezintă un nou capitol în viața copiilor care au pășit pentru prima dată pe băncile școlii, am dorit să le facem o surpriză, oferindu-le, cu drag, mici cadouri, constând în dulciuri și rechizite. Urăm mult succes copiilor, cadrelor didactice și părinților în noul an școlar, precum și în întreaga viață!”, a declarat Gerlinde Opriș, preşedinta organizaţiei de femei a PSD-Lugoj.

În prima zi de școală, doamnele social-democrate din Lugoj au fost alături și de copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.